|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
AUTOBIOGRAFIE
M-am născut în 1953, în ziua de 8
A lunii august din mileniul II,
Din doi ţărani ce nu mai sunt…
Ce s-au făcut, demult, pământ…
Ultimul fiind, din patru fraţi,
Ce am crescut cu drag pe-acest pământ.
De mic am învăţat să fiu cinstit, onest şi rezistent.
Opt clase la Lăcriţa am făcut.
De mic m-am tot gândit să mă tot duc…
Au vrut să mă fac doctor, profesor şi chiar popă!
Dar viaţa îţi rezervă ce ţi-e scris.
Am lucrat mai multe meserii:
Prin şantier, depozite şi în agricultură.
Am poposit 25 de ani în CFR,
Şef de tren fiind, am învăţat să fiu
Foarte cinstit, îndrăzneţ, obraznic,
tandru şi guraliu.
M-am însurat în 1974, cu o fată mică de statură,
Cu suflet mare şi avere puţină.
Un băiat am crescut şi-s mândru de el,
Îmi poartă numele, la fel.
A făcut şcoala, a făcut armata, este mândria noastră.
În viitor… vreo trei nepoţi aş vrea să-mi crească …
Şi vine anul 2000, cu alte multe bucurii.
Viceprimar am fost ales, la CFR am renunţat.
În vara lui 2004 am candidat şi-am câştigat
Post de primar la mine-n sat.
Că soarta mi-a cântat să fiu recidivist sadea:
Asemănător cu tata, cu tatăl tatălui şi cu fratele-mi cel mare,
Au fost primari. Şi-avem în continuare!
Am tot umblat prin Europa
De la Est pân’ la Vest…
Dar şi la Moscova, Kiev, Sankt Petersburg,
Talin, Estonia şi Chişinău.
Am văzut oameni la bine şi la rău…
Am fost la Barcelona, Valencia şi Callela,
Am văzut Vidinul, dar şi Roma.
Am fost la Golful Finic şi m-am spălat,
Am făcut plajă pe nisipul roşcat.
Am fost la Craiova, Timişoara, Arad, Iaşi, Cluj, Constanţa,
Braşov, Tg. Mureş, Sibiu, Rm. Vâlcea, Miercurea Ciuc,
Ploieşti, Galaţi, Bacău, Satu Mare,
Botoşani, Giurgiu,
Mangalia, Piteşti, Deva, Simeria, Suceava, Tulcea, Brăila, Balş, Slatina, Orşova şi… Banu Mărăcine!
Dar tot acasă e mai bine…
Am văzut Kremlinul în picioare,
Am văzut Helsinki în depărtare.
Am văzut ape furioase
Şi oameni suferind în case!
COMUNA ROBĂNEŞTI. SCURTĂ PREZENTARE
|
|
|
|
|
|
www.primariarobanesti.judetuldolj.ro
Comuna a fost înfiinţată prin legea administrativă din 31 martie 1864 (sub denumirea de Robăneştii de Sus). În anul 1925 a primit denumirea de Robăneşti. A făcut parte din plăşile Tesluiului (1864-1875), Olteţu-Oltul de Sus (1875-1908), Olteţul (1908-1950), raionul Balş (1950-1968).
A fost formată din satele Robăneştii de Sus, Robăneştii de Jos, Bojoiu (1864-1925, 1950-1968), la care s-au adăugat Moşneni (1925-1950), Robăneştii de Jos, Bojoiu, Golfin, Lăcriţa Mare, Lăcriţa Mică, Robăneştii de Sus (1968 – până în prezent).
După ultima împărţire administrativă, comuna Robăneşti se compune din următoarele sate: Bojoiu, Golfin, Lăcriţa Mare, Lăcriţa Mică, Robăneştii de Jos, Robăneştii de Sus.
Localitatea este situată în estul judeţului, la contactul Piemontului Olteţului cu Câmpia Romanaţi, pe cursul superior al râului Teslui, la 20 km est de municipiul Craiova.
Se învecinează cu localităţile: nord – comuna Pieleşti, vest – comuna Coşoveni, sud – comuna Leu, sud-est – comuna Drăgoteşti. În est şi nord-est se află judeţul Olt.
Relief. De câmpie piemontană.
Clima. Caracter temperat-continental de câmpie, cu temperatura medie anuală de 11 grade C. Temperatura medie a celei mai reci luni (ianuarie) este de -2 grade C, iar media celei mai calde luni (iulie) de 22-23 grade C.
Precipitaţiile medii înregistrează valori de 550 mm/an.
Vânturile dominante sunt cele de vest şi est.
Hidrografia. Reprezentată prin râul Teslui. Pânza de apă freatică se află situată la o adâncime de circa 15-20 m.
Vegetaţia. Alcătuită din pajişti stepizate în locul pădurilor de cer şi gârniţă, pâlcuri de pădure de cer şi gârniţă (în sud) şi culturi agricole.
Fauna. Reprezentată prin rozătoare (şoarecele de câmp, iepurele de câmp), păsări, insecte, reptile.
Solurile. Caracteristice sunt solucrile negre şi brune argiloase compacte, solurile brune şi regosolurile şi subsolurile argiloiluviale.
Resursele naturale. Terenuri arabile valorificate agricol.
Economia. Ocupaţia de bază a locuitorilor este agricultura, cu ramurile ei conexe.
În anul 1892, comuna avea o moară cu abur, cinci cârciumi.
Efectivul de animale era de 560 vite mari cornute, 1.569 vite mici, 114 porci. În anul 1928, în comună erau o bancă populară “Tesluiul” (înfiinţată în 1907), o moară cu abur, trei cârciumi.
Evoluţia demografică. În anul 1892, comuna avea 735 locuitori; în anul 1928 – 1.385 locuitori; în anul 1930 – 3.608 locuitori; în anul 1956 – 4.107 locuitori; în anul 1966 – 4.119 locuitori; în anul 1977 – 4.109 locuitori; în anul 1992 – 3.059 locuitori.
Instituţii. În anul 1892, comuna avea primărie, două biserici (una cu hramul “Înălţarea Domnului”, construită din lemn de Dumitrache Sărariul la 1810, renovată în anul 1881, cealaltă cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”, construită de Anghel Bojoianu, vistier, la 1820), un schit “Robăneşti” (datând de la începutul secolului al XVII-lea, fost metoh al Mănăstirii Brâncoveni). În anul 1928, avea primărie, post de jandarmi, un post telefonic, două biserici, o şcoală. În anul 1941 – primărie, un post de jandarmi, un post telefonic, o şcoală, o bibliotecă parohială, un cămin cultural (înfiinţat în 1938), două biserici (biserica parohială cu hramul “Înălţarea Domnului”, construită din zid, în 1882, pe locul alteia din lemn construită în 1810, între satele Robăneştii de Jos şi Bojoiu; cealaltă biserică, filială cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”, construită din zid în anul 1905 pe locul alteia ce fusese construită în 1820, în satul Robăneştii de Sus).
Monumente. Pe teritoriul comunei, în anul 1923, a fost ridicat monumentul eroilor “Şarja Robăneşti 1916”, pe locul luptei dintre trupele germane şi escadronul românesc de cavalerie.
Conform recensământului din anul 2002:
· Comuna are o suprafaţă de 5.970 ha, din care 5.578 ha suprafaţă agricolă (5.052 ha teren arabil, 79 ha vii şi pepiniere viticole, 447 ha păşuni).
· Efectivul de animale este de 1.142 bovine, 870 porcine, 270 ovine, 16.000.
· Numărul de locuitori este de 2.682, cu o densitate de 44,9 locuitori/kmp, 1.240 de locuinţe pe o suprafaţă de 39.692 mp.
· Numărul mediu de salariaţi pe principalele activităţi este de 175 de persoane (66 în agricultură, 20 în industrie, 30 în învăţământ, 7 în sănătate).
În anul 2002, comuna avea un dispensar (medici – 3, personal sanitar mediu – 4), trei biblioteci (una publică), două unităţi PTTR (24 de abonaţi la serviciul telefonic cu plată, 175 de abonaţi radio, 430 de abonaţi TV), patru şcoli (elevi – 208, personal didactic – 20, săli de clasă – 16, un laborator şcolar).
Harta judeţului Dolj
BOJOIU
Este înregistrat în plasa Tezluiului (cătun al satului Robăneştii de Jos), judeţul Romanaţi (1853, 1861). A făcut parte din comunele: Robăneştii de Jos (1864-1865), Golfinu (1873-1887), Boşoteni (1930-1932), Robăneşti (1865-1873, 1887-1930, 1932 – până în prezent).
Zonă locuită din cele mai vechi timpuri. La aproximativ 1 km nord-est de sat, în punctul “Dealu Măgura”, pe terasa joasă a râului Teslui, au fost găsite fragmente ceramice hallstattiene – buze cu marginea arcuită în interior, ornamente cu caneluri. Materialele se află în colecţia Şcolii Generale din Robăneşti.
Prima menţiune o găsim în catagrafia Ţării Româneşti în anul 1831, când satul era o parte din Robăneştii de Jos. La acea dată cătunul mai era numit Bojoi sau Robăneştii Bojoiului.
Evoluţia proprietăţii. Sat mixt. În anul 1831, moşia era stăpânită de Tache, fiul lui Gheorghe Bojoi, medelnicer, Ioan Urianu şi de Tiţa postelnicului Ioan Tismăneanu.
Prin reforma agrară din 1864 au fost împroprietăriţi 17 săteni, prin cea din anul 1921 – 14 săteni, iar prin cea din anul 1945 – 9 săteni. Satul era complet colectivizat în anul 1962.
Economia. Ocupaţia de bază – agricultura, cu ramurile sale conexe.
Evoluţia demografică. În anul 1831 satul avea 27 de familii (cinci feciori de muncă); în anul 1861 – 101 familii, 93 de case (împreună cu Robăneştii de Jos); în anul 1888 – 243 locuitori; în anul 1892 – 243 locuitori; în anul 1930 – 251 locuitori; în 1941 – 256 locuitori, 63 de clădiri; în anul 1977 – 311 locuitori; în anul 1992 – 283 locuitori.
GOLFIN
Comuna a fost înfiinţată în anul 1864, desfiinţată în anul 1950.
A făcut parte din plăşile: Olteţul (1864-1887, 1912-1926), Olteţul - Oltul de Sus (1887-1908), Boşoteni (1908-1912), Teslui (1926-1943), Cezieni (1943-1950), judeţul Romanaţi.
A fost constituită din satele: Golfinu (1864-1865), Golfinu, Popânzăleştii de Sus (1865-1887), Golfinu, Vlaşca (1887-1950).
Economie. În anul 1892 comuna avea 168 de contribuabili, trei cârciumi. Efectivul de animale era de 688 vite mari, 1.043 vite mici, 157 de porci. În anul 1928 – banca populară „Olteanca”, cooperativa de aprovizionare „Deşteptarea”.
Evoluţia demografică. În anul 1892 comuna avea 913 locuitori (459 M, 454 F); în anul 1928 – 1.200 locuitori.
Instituţii. În anul 1892 în comună se găseau două biserici (una cu hramul „Sf. Ioan Botezătorul”, fondată în anul 1877, şi alta cu hramul „Sf. Nicolae”, fondată în 1844). În anul 1928 existau primărie, şcoală şi două biserici.
**
Sat înşirat, situat pe valea pârâului Vlaşca. Cuprinde azi şi satul Vlaşca.
A fost înregistrat în plasa Câmpu (1819, 1833, 1861), Tesluiul (1831), în judeţul Romanaţi.
A făcut parte din comunele: Golfinul (1864-1930, 1932-1950), Lăcriţa (1950-1968), Boşoteni (1930-1932), Robăneşti (1968 – până în prezent).
Satul este menţionat la începutul secolului al XIX-lea în catagrafiile Ţării Româneşti din anii 1819, 1831, 1834. A mai fost menţionat de Szathmary (1864).
|
|
|
|
|
|
Şcoala cu clasele I-VIII Golfin
Evoluţia proprietăţii. Sat aservit. În 1819 satul era în stăpânirea stolnicului Nicolae Gigârtul şi al armăşoaiei Golfinoaia.
Obşteasca catagrafie din 1831 prezintă stăpânirea de-a valma a fostului clucer Zaharie Toma şi a lui Ioniţă Gigârtu.
Un document din 27 noiembrie 1833 prezintă satul Golfinul, plasa Câmpul, judeţul Romanaţi, „ca fiind pe moşie stăpânită de Toma Olănescu şi Niţă Gigârtu”. Aceiaşi proprietari îi întâlnim şi la 9 iunie 1837. Până în 1864 a fost sat de clăcaşi.
Prin reforma agrară din 1864 au fost împroprietăriţi 57 de locuitori, prin cea din 1921 – 41 de locuitori, iar prin cea din anul 1945 – 32 de locuitori.
Satul a fost complet colectivizat în anul 1962.
Economia. Ocupaţia de bază a locuitorilor este agricultura, cu ramurile ei conexe.
Evoluţia demografică. În anul 1831 în sat erau 78 de familii (16 feciori de muncă). În anul 1861 – 96 de familii, 89 de case; în anul 1888 – 563 locuitori; în anul 1892 – 563 locuitori; în anul 1930 – 705 locuitori; în anul 1941 – 764 locuitori, 202 clădiri; în anul 1956 – 828 locuitori; în anul 1977 – 849 locuitori; în anul 1992 – 860 locuitori.
Participare la evenimente. Centrul de răscoală în anul 1907. Ţăranii se răscoală în 12 martie şi împreună cu ei cei din satele Popânzăleşti, Robăneştii de Sus, Robăneştii de Jos incendiază conacul arendaşului Crăsnarul din Golfin, după ce devastaseră şi incendiaseră conacele proprietarilor Grigore M. Trifu şi Mihalache Stănescu din Vlaşca, ale lui G. G. Vârvoreanu din Bojoiu, ale lui Gh. Ganea şi Hugo Molner din Robăneştii de Sus. Răscoala este înăbuşită de armată (escadron de cavalerie), care a tras în mulţime (40 de răniţi, 22 de morţi).
Instituţii. În anul 1892 satul avea o biserică (cu hramul „Sf. Ioan Botezătorul”, fondată în 1877).
LĂCRIŢA
Comuna a fost înfiinţată în anul 1926, desfiinţată în anul 1968, subunităţile sale administrative fiind înglobate în comuna Robăneşti.
A făcut parte din plăşile: Balta Verde (1926-1943), Craiova (1943-1950), judeţul Dolj, şi din raionul Balş (1950-1968).
A fost constituită din satele Lăcriţa, Lăcriţa Mică (1926-1943), Lăcriţa Mare, Lăcriţa Mică (1943-1950), Golfinu, Lăcriţa Mare, Lăcriţa Mică, Vlaşca (1950-1968).
Economia. Ocupaţia de bază a locuitorilor este agricultura, cu ramurile conexe.
Suprafaţa comunei era, în anul 1926, de 2.745 ha, iar în intravilan – de 247,25 ha.
Evoluţia demografică. În anul 1941 comuna avea 807 locuitori; în anul 1992 – 1.718 locuitori, 695 de case; în anul 1992 în comună erau 637 de salariaţi (280 în agricultură, 240 în industrie, 117 - alte activităţi).
Instituţii. În anul 1941 în comună erau un cămin cultural “Regina Maria” (înfiinţat în anul 1938), o biserică din zid cu hramul “Toţi Sfinţii” (construită în anul 1848, reparată în anii 1898 şi 1908).
**
Numele satului provine de la un termen local – Lăcriţa, diminutiv de la „lacră”, cu sensul de „parte dintr-un tot”.
Satul se va despărţi în 1853 în Lăcriţa Mare (Lăcriţa de Sus) şi Lăcriţa Mică (Lăcriţa de Jos).
Sat adunat. A fost înregistrat în plăşile: Dumbrava de Sus (1831), Dumbrava (1840, 1845, 1853, 1861).
A făcut parte din comunele Pieleşti (1865-1926 – sub denumirea de Lăcriţa Mare, Lăcriţa Mică), Lăcriţa (1926-1965), Robăneşti (1965 – până în prezent).
Satul era aşezat, în secolul al XIX-lea, pe dealul din nord al actualei comune Robăneşti, bordeiele fiind amplasate în poienile pădurilor compacte din această zonă.
A fost strămutat pe valea unde îşi are actuala vatră la începutul secolului al XIX-lea, zonă „plină de hăţişuri formate din arbuşti cărora li se spunea ochiuri sau lacra, iar locurilor respective la Lacra sau Lăcriţa”. Satul Lăcriţa s-a dezvoltat după aceea pe moşia Coşoveni.
Prima atestare documentară este dată de catagrafia din anul 1831 a judeţului Dolj („pe moşia Coşoveni stăpânită de dumneaei Clucereasa Otetelişanca”).
Economie. Ocupaţia de bază este agricultura, cu ramurile ei conexe.
Evoluţia demografică. În anul 1831 satul Lăcriţa avea 64 de familii (10 feciori de muncă); în anul 1845 – 55 de familii; în anul 1861 – 117 familii, 106 case (satul Lăcriţa de Sus cu cătunul Lăcriţa de Jos); în anul 1851 – 314 locuitori, 67 de case; în anul 1941 – 807 locuitori.
|
|
|
|
|
|
Şcoala primară
Lăcriţa Mare
Lăcriţa Mare (Lăcriţa de Sus)
Comuna a fost înfiinţată prin legea administrativă din 31 martie 1864, desfiinţată în anul 1865, subunităţile sale administrative fiind incluse în comuna Pieleşti.
A făcut parte din plasa Ocolul (1864-1865).
A fost formată din satele Lăcriţa de Sus, Lăcriţa de Jos (1864-1865).
Sat adunat. A fost înregistrat în plăşile Dumbrava de Sus (1831), Dumbrava (1840, 1853, 1861), judeţul Dolj.
A făcut parte din comunele Lăcriţa de Sus (1864-1865), Pieleşti (1865-1930), Coşovenii de Sus (1930-1932), Lăcriţa (1932-1968), Robăneşti (1968 – până în prezent).
Evoluţia proprietăţii. Sat aservit, boieresc. În 1831, moşia Coşoveni din satul Lăcriţa, plasa Dumbrăvii de Sus, Dolj, era stăpânită de clucereasa Smaranda Otetelişanca. Catagrafia din 1854 arată proprietar pe serdarul Nicolae Otetelişanu. Satului Lăcriţa Mare i s-a mai zis şi Lăcriţa de Jos.
În 1855 moşia satului era stăpânită de proprietarul Gheorghe Coşoveanu.
Prin reforma agrară din anul 1864 au fost împroprietăriţi 23 de locuitori, prin cea din anul 1921 – 19 locuitori, iar prin cea din anul 1945 – 9 locuitori. Localitatea a fost complet colectivizată în anul 1962.
Economia. În anul 1892 satul avea trei cizmari, doi dulgheri, doi tinichigii, trei cârciumi. În anul 1912 – o moară pe abur, patru cârciumi.
Evoluţia demografică. În anul 1831 satul avea 64 de familii (zece feciori de muncă). În anul 1892 – 529 locuitori (237 M şi 292 F), 56 de case, 58 de bordeie). În anul 1912 – 694 locuitori (343 M, 351 F), 154 de clădiri locuite, cinci clădiri nelocuite, 157 de gospodării. În anul 1930 – 750 locuitori. În anul 1941 – 809 locuitori, 192 de clădiri. În anul 1956 – 830 locuitori. În anul 1977 – 911 locuitori. În anul 1992 – 893 locuitori.
Instituţii. În anul 1892 în sat se găseau o şcoală mixtă (ce funcţionează din anul 1888), o biserică (de zid, cu hramul “Sf. Nicolae”, construită de paharnicul Nicolae Otetelişanu şi de locuitori în 1848, reparată în 1898 şi în 1908). În anul 1912 – o şcoală, o biserică.
Lăcriţa Mică
S-a mai numit şi Bufna, Lăcriţa de Jos.
Concomitent cu apariţia satului Lăcriţa de Jos se presupune că a existat şi Lăcriţa de Sus. În izvoarele cartografice şi statistice din secolul al XX-lea apare şi sub numele de Lăcriţa Mică.
A fost înregistrat în Plasa Dumbrava (1861), judeţul Dolj. A făcut parte din comuna Pieleşti (1864-1926), Lăcriţa (1926-1930, 1932-1968), Coşovenii de Sus (1930-1932), Robăneşti (1968 – până în prezent).
Evoluţia proprietăţii. Sat aservit. Satul Lăcriţa de Jos este menţionat într-un document din 25 octombrie 1855, prin care Subocârmuirea plăşii Ocolului raporta Cârmuirii judeţului Dolj că locuitorii din satul Lăcriţa de Jos, proprietatea lui Iancu Gheorghe Coşoveanu, care s-au strămutat fără forme prin alte sate, urmau să fie readuşi fără voia lor, s-au împotrivit zicând „că de vor fi întemniţaţi, fac închisoare, dar apoi nu se mai întorc”.
|
|
|
|
|
|
Biserica “Sfântul Mihail” - sat Lacrita Mica
Economia. Ocupaţia locuitorilor a fost agricultura, cu ramurile ei conexe.
În anul 1912 în sat erau patru cârciumi.
Evoluţia demografică (până la 1861, recenzat la Lăcriţa). În anul 1892 – 386 locuitori, 29 de case, 63 de bordeie. În anul 1912 – 169 locuitori (88 M, 81 F), 37 de clădiri locuite, o clădire nelocuite, 38 de gospodării. În anul 1930 – 169 locuitori. În anul 1941 – 198 locuitori, 47 de clădiri. În anul 1956 – 206 locuitori. În anul 1977 – 256 locuitori. În anul 1992 – 270 locuitori.
|
|
|
|
|
|
Harta comunei Robăneşti
Robăneşti
Sat răsfirat. A fost înregistrat în plăşile Tezluiului (1831), Câmpul (1840, 1861), judeţul Romanaţi. A făcut parte din comuna Robăneşti.
Satul Robăneşti este menţionat documentar în 13 martie 1551, când Dragomir cu fraţii săi primesc de la Mircea Voievod întărire „pentru ocina cumpărată de ei de la Vlada”.
La 22 mai 1573, Alexandru Voievod întărea cu hrisovul său ocina din Robăneşti, “din partea lui Balea”, “jumătate şi din apă şi din uscat şi din pădure şi din câmp şi de peste tot”, cumpărată de Patea, Lazăr, Oprea, Oană şi Dan cu 700 aspri gata. Cumpărarea vânzarea se făcuse „încă din zilele răposatului Mircea Voievod”.
În anii 1591 şi 1612 sunt menţionaţi între hotarnici de moşii Sisoi şi Iscrul logofăt din Robăneşti.
Satul este menţionat în mai multe hotărnicii şi documente de întărire de moşie în secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, în Specht (1790) catagrafiile (1831, 1855), în Pappasoglu (1864).
Evoluţia proprietăţii. Sat aservit. La origini, sat de moşneni. La începutul secolului al XVIII-lea – sat mănăstiresc. La 15 august 1614, „Tatului Stanciului şi Vladului li se întărea stăpânirea peste ocină din Robăneşti cumpărate de la Dragul şi Grozea, de la Cârstea, de la Anca, soţia lui Stan, şi de la Draglea, fiica lui Drăgan”.
O parte din cumpărături „erau din zilele voievodului Radu Şerban”. Conscripţia virmondiană a înregistrat satul Robăneşti (34 familii) ca fiind stăpânit de mănăstirea Brâncoveni.
Toate izvoarele statistice, începând cu secolul al XIX-lea, menţionează două sate – Robăneştii de Jos şi Robăneştii de Sus.
Prin reforma agrară din 1864 au fost împroprietăriţi în cele două sate 117 locuitori, prin reforma din anul 1921 – 83 de locuitori, iar prin reforma din 1945 – 56 de locuitori.
Satul a fost complet colectivizat în anul 1962.
Participare la evenimente. Centru de răscoală. Sătenii din Robăneştii de Sus, Robăneştii de Jos, Golfin şi cei din satele vecine incendiază şi devastează conacele proprietarilor şi arensaşilor (Vârvoreanu, Ganea, Molner, Mihalcea, Stănescu, Trăsnaru). Răsculaţii sunt împuşcaţi, „şarjaţi” de un escadron de cavalerie (22 de morţi) în zilele de 12, 13 şi 14 martie.
Locuitorii au participat la revoluţia din 1848, jurând pe constituţie şi înscriindu-se cinci voluntari în tabăra Magheru.
Au participat la Războiul de Independenţă (5 morţi), la războiul din 1916-1918 (27 de morţi), la războiul din anii 1941-1945 (37 de morţi).
Pe teritoriul satului, în anul 1916, s-a dat bătălia de la Robăneşti între o brigadă de ulani germani şi un escadron de cavalerie (decimat în întregime). În marginea comunei există un important monument comemorativ. Episodul de la 10 noiembrie 1916 este cunoscut sub numele de Şarja de la Robăneşti. În condiţiile grele ale retragerii, după ce inamicul intrase în Craiova, divizia 1/17 română a fost oprită de focul puternic al unei baterii germane, amplasată în pădurea Perşani, lângă satul Robăneşti. Nimicirea acestei baterii inamice şi-a asumat-o căpitanul Al. C. Filitti şi cei 110 cavalerişti care alcătuiau escadronul 3 din Regimentul 9 roşiori.
Au murit locotenentul Roşca Iuliu, adjutantul regimentului, sergentul voluntar Gheorghe Donici, veteran din Războiul pentru Independenţă din 1877-1878, plutonierul Mateescu Constantin şi alţi 30 de sergenţi, caporali şi soldaţi.
|
|
|
|
|
|
În analele primului Război Mondial, Şarja de la Robăneşti a rămas înscrisă între faptele eroice deosebite, comparabilă cu şarjele de la Prunaru sau cu cea a Regimentului 44 husari francezi de la Ethe în Belgia.
Monumentul realizat de Constantin Dimitriu-Bârlad (amplasat în anul 1923) surprinde un om „cu lancea în cumpănire” şi cu un cal, care s-au lansat într-un salt suprem către moarte şi nemurire, conduşi de zeiţa Victoria. Textele înscrise pe plăci de marmură fixate pe un soclu de beton reprezintă omagiul posterităţii: „În amintirea vitejilor călăreţi din escadronul 3 al Regimentului 9 roşiori, care sub comanda căpitanului Filitti C. Al., privind moartea în faţă, s-au năpustit asupra tunurilor vrăjmaşe pentru întregirea neamului şi unirea tuturor românilor. 10/23 noiembrie 1916. Eroilor din comuna Robăneşti, morţi în războiul pentru întregirea neamului”.
Oamenii au înscris în toponimia locului, în afara cuvântului Şarja – ajuns acum sinonim cu localitatea de pe valea Tesluiului, Robăneşti – şi Crucea lui Donici.
Robăneştii de Jos
Sat adunat. Robăneştii de Jos „ce îşi spuneau cătunu Bojoi sau Robăneştii Bojoiului” este înregistrat în plasa Tezluiului, judeţul Romanaţi (1831).
Sat aservit. În anul 1831 moşia aparţinea lui Tache şi Gheorghe Bojoi, medelnicer, Ioan Urianu şi Tiţei a postelnicului Ioan Tismăneanu.
Evoluţia demografică. În anul 1820 satul avea 30 de familii; în anul 1831 – 66 de familii (20 de feciori de muncă); în anul 1861 – 101 familii, 93 de case (împreună cu cătunul Bojoiu); în anul 1888 – 60 de familii; în anul 1892 – 60 de familii; în anul 1912 – 482 locuitori; în anul 1930 – 559 locuitori; în anul 1941 – 600 locuitori, 132 de clădiri; în anul 1956 – 576 locuitori; în anul 1977 – 614 locuitori; în anul 1992 – 642 locuitori.
Instituţii. În anul 1982 satul avea o biserică parohială (cu hramul “Înălţarea Domnului”, construită din zid, în 1882, pe locul alteia din lemn construită în 1810, între satele Robăneştii de Jos şi Bojoiu).
Robăneştii de Sus
Sat adunat. Este înregistrat în judeţul Romanaţi, plasa Tezluiului (1831).
Este menţionat în catagrafia Ţării Româneşti din anul 1831.
Sat aservit. Sat boieresc şi mănăstiresc. La 1831 moşia satului era stăpânită de chir Ştefani Popa, grec din Craiova, şi de mănăstirea Căluiu.
La 9 iunie 1837 moşia era stăpânită de Gheorghe şi Nicolae Otetelişanu şi mănăstirea Căluiu. În 1858 moşia Robăneşti, proprietatea mănăstirii Căluiu, a fost arendată pe cinci ani (1858-1863) cu 6.700 lei.
Această proprietate în 1863 a intrat în posesia statului.
Evoluţia demografică. În anul 1831 satul avea 51 de familii (17 feciori de muncă); în anul 1833 – 50 de familii; în anul 1861 – 63 de familii (63 de case); în anul 1888 – 303 locuitori; în anul 1930 – 622 locuitori; în anul 1941 – 707 locuitori (157 clădiri); în anul 1956 – 765 locuitori; în anul 1977 – 801 locuitori; în anul 1992 – 893 locuitori.
Vlaşca
Sat care apare în nomenclatoarele administrative din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
A fost înglobat după 1968 la satul Golfin.
Evoluţia demografică. În anul 1930 avea 552 locuitori; în anul 1941 – 612 locuitori (150 de clădiri); în anul 1956 – 595 de locuitori.
DEZASTRUL
DE LA ROBĂNEŞTI
|
|
|
|
|
|
Sunt o seamă de cărţi care au fost mult căutate şi citite de un popor credincios. Omul vrea să ştie, să cunoască ce-a fost pe-acest pământ. Să afle ce s-a-ntâmplat, câtă durere şi câte lacrimi s-au vărsat. Să afle suferinţele semenilor. Cine citeşte această carte va afla despre nenorocirile şi necazurile prin care au trecut nişte oameni nevinovaţi. Mi-am căutat simple cuvinte, am dorit ca ele să fie cât mai bine înţelese de cititor.
Cartea aceasta împleteşte necaz şi bucurie, deopotrivă. Marea mea dorinţă a fost aceea de a se afla numai şi numai adevărul. Nădăjduiesc că cei ce vor citi aceste rânduri se vor răcori şi se vor întări sufleteşte, lăsându-mi bucuria că am putut să le reamintesc ceea ce s-a întâmplat în vara anului 2005.
După o lungă secetă, cerul albastru-întunecat dădea, în sfârşit, semne de venirea mult râvnitei ploi. Stăteam pe prispă şi priveam cu bucurie cum ploaia îşi făcea loc printre case, printre dealurile cenuşii. Priveam şi lacrimi de bucurie îmi ştergeau obrajii. Ochii-mi erau aţintiţi către cer… Mi-am dat jos cămaşa albă, să simt pe pielea mea aburul ploii. Nu mă gândeam în acele momente ce necaz va aduce acest început. Pământul era prea uscat ca să ne spună tot ceea ce vrea apa cu noi. Nu mi-am putut imagina nici pentru o clipă ceea ce avea să se întâmple în satul Lăcriţa, acolo unde am deschis eu ochii, în 1953…
Şi începe marea supărare a oamenilor. Începe ploaia. Şi plouă… şi plouă… şi plouă… şi iarăşi plouă… Apa creşte treptat şi se întrevăd primele semne de nelinişte ale consătenilor. Ies din birou pentru a vedea ce se întâmplă, dar telefonul zbârnâie şi, de la celălalt capăt al firului, o voce neliniştită, aproape disperată, îmi comunică: SITUAŢIE DE URGENŢĂ!
Mă anunţă despre ceea ce avea să vină în scurt timp peste comuna Robăneşti. Îmi spune că am obligaţia de a anunţa şi celelalte comune – Drăgoteşti (primar Dumitru Dincă), Teslui (primar Iulian Florea), Gherceşti (primar Cornel Nolică Păpăroiu), Mischii (primar Ion Duţă), Murgaşi (primar Constantin Nedelea), Pieleşti (primar Constantin Nica). Închid telefonul, dar în urechi tot îmi răsuna SITUAŢIE DE URGENŢĂ! Îmi tremurau mâinile, mă gândeam la săteni, la cei ale căror case erau în primejdie imediată din cauza poziţionării geografice. „Aceştia vor fi primii inundaţi!”, mi-am spus în gând.
Alerg către o zonă în care mi-am dat seama că oamenii erau deja ameninţaţi. Aşa se şi întâmplase. Lumea era disperată, mai ales femeile. Un copil cam de zece anişori era suit pe gard şi striga „Nene, nene primaru’! Tata şi cu mama nu mai pot ieşi din casă! Eu am scăpat pe geam!”. Apa ajunsese cam la un metru şi blocase uşile. Încerc să intru. Împreună cu viceprimarul forţăm uşa. Într-o clipă, cei doi îmi sar în braţe. Ieşim în curte. Apa vuia, păsările zburau pe unde apucau, porcii guiţau, înghiţeau apă, se uitau la noi cu ochii lor miloşi şi îşi dădeau suflarea. Priveam neputincioşi cum şuvoaiele îi duceau la vale… Oamenii încercau să-i salveze, dar era imposibil. Apa creştea. Îmi vedeam ameninţată statura, şi aşa nu prea înaltă.
Cu mare efort ajungem într-un loc în care putem simţi sub picioare pământul şi nu apa. Fug la Primărie, îl anunţ pe prefectul judeţului Dolj, Nicolae Giugea, îl anunţ pe preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, iau legătura cu subprefectul Ion Groza, le explic ce se întâmplă în comună. Primesc încurajări şi promisiunea că va veni urgent ajutor din partea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Oltenia, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj şi a Batalionului Infanterie II “Neagoe Basarab” - “Scorpionii Roşii”. Într-adevăr, maşinile i-au adus în scurt timp. Anunţ şi comunele învecinate şi spun, pe scurt, ce e la Robăneşti.
|
|
|
|
|
|
Cu trei maşini
de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Oltenia plec, ud
leoarcă, la Lăcriţa Mare. Icredibil ce-mi văd ochii! Oameni
aproape
de nerecunoscut, cuprinşi de panică, de agitaţie, de nervozitate. Îşi plângeau casele, gospodăriile, animalele luate de ape. Vedeam cum trec prin faţa mea porci, păsări, unele încă vii… Apa le ducea cu o furie de neînţeles. Era un băiat, Adi, care apucase coama unui cal, dar forţa vâltorii îl luase cu animal cu tot. A sărit fratele său, Vergică, şi l-a scos la suprafaţă…
Încercăm să trecem cu maşinile pompierilor pe celălalt mal. Cum înaintam, apa creştea. Observ cum Şcoala Generală din Lăcriţa Mare parcă pluteşte. Semăna cu o epavă uitată într-un ocean… Apa intra şi ieşea pe uşi, pe ferestre, geamurile erau sparte, tocurile rupte! Apa era la peste un metru înălţime. Urc pe un geam şi ce văd în clase mă înspăimântă: băncile erau căzute una peste alta, parchetul era deja deasupra meselor. Ici-colo se zăreau rechizite plutind pe apa murdară intrată din curtea şcolii.
Părăsesc şcoala, în care învăţasem şi eu opt clase, cu un gust amar, aproape nevenindu-mi a crede ce-mi văzuseră ochii. Şcoala în care au învăţat atâtea generaţii din acest sat…
|
|
|
|
|
|
Aşa arăta Şcoala Generală din Lăcriţa Mare în vara anului 2005.
|
|
|
|
|
|
În faţa
şcolii, o remorcă de-abia se mai vedea de sub ape…
Pe o lungime de circa 300 m, casele erau în ape, oamenii părăsindu-le şi luând cu ei ce-avuseseră la-ndemână.
Suntem nevoiţi să renunţăm la a trece pe celălalt mal. Dar acolo-mi erau locuinţa şi familia şi vecinii… Dispun să să trecem de cealaltă parte a comunei şi ocolim satele Lăcriţa Mică, Pârşani, Robăneştii de Jos, Bojoiu şi Vlaşca. Ajungem în Golfin: acelaşi aspect tragic. De ce-mi era frică nu scăpasem. Parcă era iadul pe pământ! La casa lui Ionel Alexandru mai toţi localnicii stăteu înmărmuriţi de ceea ce le era dat să vadă. Soţul femeii stătea pe celălalt mal, iar pe-acesta erau mama cu cei doi copilaşi.
Mă uitam cu pompierii, cu jandarmii şi cu vreo 50-60 de localnici cum femeia se zbătea cu puterea apei ca să respire, urcată pe gardul din faţa casei. Pârul se afla la o distanţă de numai cinci metri. Încerca să strige către noi, dar nici glas nu mai avea. O încurajam cât puteam să reziste. Gardul se rupe şi femeia cade în vâltoarea apei. Inima îmi stătuse. Într-o clipă, o zărim agăţată de-o creangă de prun, lângă fântâna comunală.
Soseşte un consilier, Cătălin Nica, cu un tractor. Urc împreună cu viceprimarul şi cu cineva de la Protecţia Civilă şi pornim să o salvăm pe femeie. Trecem către pod. Tractorul era înconjurat de ape. La mijlocul drumului, se lasă într-o parte şi mai să cădem în vâltoare. Forţa apei ne izbeşte de o grămadă de pietre şi-apoi ne-azvârle lângă fântână. Mă prind de ea, întind mâna şi-o prind pe femeie de fustă. Îmi sar şi ceilalţi în ajutor şi reuşim să o urcăm pe acoperişul tractorului. Acum începe calvarul de a o readuce la mal. Şi reuşim. Ochii-mi erau înlăcrimaţi de durere, dar mai ales de izbândă.
Femeia aproape că îşi pierduse cunoştinţa, dar gesticula, încerca să ne spună ceva. Nu înţelegeam nimic, nu ştiam ce vrea. Ne-arăta casa şi, în sfârşit, pricepem ceva despre copii. Cei doi copilaşi erau înăuntru, suiţi pe sobă, iar apa avea mai puţin de 20 cm până să ajungă la ei. Mai mult cu forţa unui soldat o urcăm pe femeie în maşina Protecţiei Civile.
Iau legătura cu Salvarea, dar nu puteam ajunge acolo, pentru că apa tot creştea. Pornim. Maşina noastră se întâlneşte cu cea a Salvării. Femeia îşi revine parţial şi refuză să urce, aşa că medicul îi administrează pe loc nişte calmante. Ne întoarcem în satul Golfin. Între timp, cei doi copilaşi fuseseră salvaţi de consăteni.
Ploaia începuse să se domolească. Se făcuse ceasul 2 noaptea. Ne retragem în Primărie – eu, viceprimarul şi electricianul. Pun capul pe o pereche de cizme rupte, în loc de pernă, mă acopăr cu mocheta de pe jos…
N-apuc să închid ochii, că telefonul sună iar. La celălalt capăt de fir era soacră-mea, Floarea Vladu. Cu un glas răguşit, aproape plângând, îmi zice: “Aici e poptopul pe pământ! Tu ce faci? De ce nu vii acasă?”. Îi spun că am să vin când se vor retrage apele. Intru în lumea viselor pentru vreo două ore. Tesluiul – foarte aproape de Primărie, la vreo 200 m – urla, pur şi simplu.
Ies din Primărie pe la 6 dimineaţa. Incredibil! Clădirea era înconjurată de ape! Aşa că apelez la electrician să mă ajute să ies în stradă.
În zilele
următoare a început adevărata muncă. În toate satele se lucra
intens. Pompierii scoteau apa din case, din pivniţe, din curţi.
Fântânile erau pline cu mâl şi cu tot felul de resturi menajere. Vedeai
câte-o găină moartă, leşuri de porci amestecate cu scânduri
din garduri…
Linişte doar pentru câteva zile. Apoi iar telefonul: SITUAŢIE DE URGENŢĂ! Iar ploaie, iar anunţ comunele învecinate, iar ape în case, în pivniţe, în fântâni, în curţi, iar animale moarte… Dezastrul se produce. Încep să cadă casele. Mai întâi se prăbuşeşte câte-un perete. După el, se surpă şi celelalte… Prima casă căzută e a lui Constantin Vasile, din satul Bojoiu. Dacă te uitai pe dinafară, părea că n-are nimic. Dar cum puneai piciorul în prag, dădeai în gol. Tot interiorul era căzut în pivniţă, amestecat cu tot ce se putea afla la un foarte bun gospodar. Norocul lui şi al soţiei – dacă se poate spune aşa – a fost că la câteva case avea multe rude, copii, fratele ginerelui. S-au dus la ei. Între timp, casa a căzut cu totul.
A căzut şi casa mea. Da, a mea. Când m-am căsătorit, în 1974, socu-meu, Ion Vladu, Dumnezeu să-l odihnească, m-a primit pentru prima dată în casa lui din Bojoiu exact în camera care s-a prăbuşit prima. Era deasupra pivniţei. Din cauza ploilor, de şapte ori am scos apa din ea. A cedat mai întâi această cameră de deasupra, apoi restul. După decesul socrului meu, mama-soacră a venit cu noi în Lăcriţa Mare. În casa din Bojoiu s-au mutat o nepoată, cu soţul şi cu trei copii mici. Nefericita veste despre căderea casei mi-a dat-o fiul cel mare al acesteia, Mihăiţă Luvas. A intrat în birou şi mi-a spus: “Naşule, vino repede! La noi a căzut casa!”. Am tresărit şi, odată cu mine, toate amintirile. M-au podidit lacrimile. În camera care a căzut îl întâlnisem pentru prima dată pe socrul meu…
Am ajuns la faţa locului, împreună cu câţiva experţi de la Inspectoratul de Stat în Construcţii. Cerul era încă tulburat de nori. Nepoata, soţul ei şi cei trei copii se-ntrebau unde-şi vor petrece noaptea. Le-am spus să vină să locuiască la mine, până vom vedea ce vom face. Dar au preferat să rămână în casa lor şi să stea în cealaltă cameră, care mai avea trei pereţi.
I-a căzut casa şi Floarei Tucana, din satul Golfin. Locuia împreună cu fiul şi cu nora, la numai cinci metri de pârâul Vlaşca. La sosirea echipei de intervenţie, băiatul era într-un grajd, amplasat undeva mai sus. N-a coborât de-acolo până ce apa nu s-a retras. Casa lor parcă era pe o insulă, înconjurată de ape. Gardul de beton rupt, nici un coteţ, nici o pasăre, casa căzută pe interior, tocurile de la uşi luate de ape…
|
|
|
|
|
|
Casele se prăbuşeau una câte una. S-a dus şi-a Constantinei Ştefănică. Are doi copii, dar locuia singură, la doar zece metri de pârâu. Apele i-au luat tot. În spatele porţii stăteau vreo 20 de găini moarte, porcul era cu capul într-un gard, iar caprele înecate.
|
|
|
|
|
|
Un alt nefericit – Mihai Răduţ. Stătea la cea mai apropiată distanţă de pârâu, doi metri, împreună cu soţia. Sunt în vârstă, la peste 80 de ani. Îşi pierduseră toate animalele şi păsările. Calul i-l luase apa, se duseseră şi cei patru porci.
Sunt cetăţeni cărora apele le-au luat toată agoniseala de-o viaţă. Au pierdut animale, le-au fost distruse în totalitate anexele gospodăreşti, le-au căzut sobe, au rămas fără mobilă, fără aragaz, fără vase şi ce mai strânge omul la casa lui.
Îi enumăr, mai jos, numai pe unii dintre aceşti năpăstuiţi ai comunei Robăneşti şi din satele afiliate:
Robăneştii de Sus
Buturugă Elena şi Buturugă Gheorghe, Păun Marin Marcel, Nicolae Veta, Stroie Elena, Stroie Ion, Firescu Marin, Opran Marin, Băluţă Gabriel, Nica Maria, Nica Doru Cristian, Vârtineanu Ionuţ, Matei Dumitru Romulus, Ştefănescu Ion, Prunoiu Gheorghe, Vasile Ion, Croitoru Ilie, Radu Nicolae, Tănase Sergiu, Milicov Petrişor, Ştefan Eugen, Teişanu Mihai, Ilie Florea, Niţu Sorinel, Trofin Maria , Sadoveanu Victor şi Sevastiţa.
Robăneştii de Jos
Cernitu Ion, Bodic Mihai, Mitrache Fănel, Nicolae Mitiţă, Traşcă Ilie, Bodic Marin, Giurea Aurelia, Niţu Marius, Dumitru Teofil, Matei Tereza, Niţu Eugenia, Stoica Sevastian, Coşeran Liviu, Constantin Ion, Verde Tudor şi Felicia, Iordache Nicolae şi Paula, Dumitru Constantina, Adam Angela, Pârvan Viorel, Şandor Costel, Apetrei Ioan, Matei Victorian, Dumitru Marcel, Marin Gheorghe, Boşoteanu Florin, Ispas Gheorghe, Barbu Constantin, Dumitru Ionel, Dumitru Anica, Stoica Dumitru, Grigore Dumitru, Vlăduţ Ionel, Marin Constantin şi Elena, Albu Marian, Dumitru Teodor, Bodic Benonie şi Lenuţa, Ilie Georgeta, Cernitu Avram, Niţu Stelian, Truţă Mihai şi Mariana, Adam Ion, Dumitru Savu, Nicola Elena, Ghimiş Maria, Ciocănel Mina, Stănică Vergina, Opran Florin, Gârtan Roman şi Florica, Ilioiu Dumitru, Acrivopol Jane şi Constanţa, Adam Bebe, Dumitru Ion, Tucana Dumitru, Cantea Lazăr, Toma Ion, Marinaş Aurel, Vasile Gheorghe, Vasile Ilie şi Anghelina, Tucana Roman, Tucana Constantin, Feraru Maria, Matei Constantin şi Daniela, Opran Cicerone, Ciocănel Elena, Gheorghe Vasile.
Bojoiu
Mitrache Constantin, Popa Vasile, Popa Ion, Popa Ştefan, Miulescu Nicolae şi Dede, Militaru Constantin, Nicolae Gheorghe, Dina Mihai Leontin, Mitrache Florian, Dobre Ion, Fodor Ileana, Dumitru Marin, Manea Petre, Drăghici Mihail, Nicolae Marian şi Luminiţa, Ioniţă Iosivel, Luvas George şi Tanţa, Dumitru Elena, Preda Ionel şi Mirela, Iliescu Ilie, Păun Maria şi Ilie, Mitrache Ilie, Frumuşelu Florin şi Ecaterina, Ioniţă George, Ioniţă Mihai, Ioniţă Nicolae, Vladu Marin şi Ioana, Vasile Ilie Soare, Vasile Ilie Ponea, Ioniţă Dumitru, Gagea Lucian, Stancu Dumitru, Florica Nicolae, Sârba Ilie, Gavrilă Marin, Ioniţă Silviu, Florica Gheorghe, Iliescu Marin Boroiu, Iliescu Marin Tudorică, Căruţ Ilie, Stana Gheorghe, Dârman Marian şi Amalia, Lisandru Costela.
Golfin
Florea Nicolae, Militaru
Ion, Florea Viorel, Combei Nicolae, Căruţ Ion, Iordache Dorel, Stan
Ioana, Dina Marin, Stamate Costel, Băluţă Ion, Ciobanu
Constantin, Dobre Ştefan, Dinu Ion Goriţă, Giurea Ilie
Diplă, Militaru Constantin, Stângă Gheorghiţa, Buşu Ion,
Mitră Dumitru, Ana Marin, Stoian Nicolae, Uţă Constantina,
Săvoiu Mihaela, Dobre Ion, Ana Gheorghe, Combei Alexandru, Dinu Dumitra,
Dinu Constantin, Iliescu Gheorghiţă, Iureş Florea, Combei Ion,
Toma Ştefan, Toma Dumitra, Pârvu Florica, Dina Maria, Dina Dumitru, Păun
Gheorghe, Niţu Ion, Gavrilă Marioara, Jianu Gheorghe, Giurea Ion,
Militaru Ion, Mihai Ioana, Ghizdăvescu Ioana, Mihai Nicolae şi
Alexandrina, Nicolăescu Florea, Ciobanu Florica, Stângă Alexandru,
Mitrache Ion şi Gheorghiţa, Nicolae Floarea şi Georgică,
Gavrilă Radu şi Ana, Militaru Marin şi Ioana, Păun Ilie
şi Stela, Gavrilă Ion şi Nicolae, Trică Aurică, Dinu
Gheorghe, Dinu Ion Zebeu, Stângă Ion, Dorobanţu Ştefan, Cârceanu
Florică, Ştefan Silviu, Dinu Marin, Ciocan Groza, Dobre Gabriel
şi Lavinia, Stângă Anghel, Mitrache Sorin şi Floarea, Pârvu
Elena, Cârceanu Aurică, Ghiţă Gheorghe, Cârceanu Gheorghe,
Enache Florea, Călina Angela, Anghel Iulian, Stoica Florin şi Ileana,
Toma Nicolae şi Rodica, Băluţă Zaira, Ungureanu Ion,
Ungureanu Maria, Alexandru Ionel, Udrea Ştefan, Buculeanu Ion, Ionescu
Nicolae, Ghiţă Constantin, Giurea Florea, Fotache Marin, Stancu
Constantin, Isprăvnicelu Viorica, Pârvu Ana, Bugă Tudor, Dumitru
Anghel Mielu, Bălaşa Ilie, Nică Petre, Tucana Constantin, Tucana
Gheorghe şi Constantin, Vasile Ion, Ştrulea Valentin,
Băluţă Gheorghe, Matei Ion Epure, Dinu Ion, Niţă
Vasile, Buzatu Sandi şi Mariana, Stancu Iulian, Mirea Tonicaru,
Călina Aurelian, Marinescu Maria, Cercel Constantina, Toma Constantin,
Matei Florea Costea, Ştefan Ilie şi Marian, Dumitru Moraru,
Luţă Constantin, Ivan Dumitru, Iancu Constantin, Păun Irina,
Mirea Marinel, Tudorache Mircea, Bodic Florea, Mandache Marin, Badea Anghel,
Badea Dumitru Lupu, Udrea Maria, Fira Nicoliţa, Slavu Ana, Cârceanu
Adrian, Stoica Ioniţă, Militaru Constantin, Preda Gheorghe, Tudorache
Dumitra, Badea Constantin şi Marin, Pârvu Gheorghe, Lupu Florian,
Iureş Dumitru, Stoian Maria, Militaru Constantin Băluţă
şi Floarea, Vlăduţ Dumitru, Ion Ioana, Ştefan Tudor, Giurea
Elena, Ciocănescu Elena, Dinu Tudora.
Lăcriţa Mare
Mirea Ion, Giurea Aurica şi Bujor, Baronescu Ion, Stancu Constantin, Ispas Ion, Giurea Marin, Giura Tudor şi Bujelă, Tudorache Constantin, Tudorache Radu, Stancu Ion, Stancu Marin şi Silvica, Sandu Constantin şi Marian, Păduraru Alexandrina şi Ion, Tudorache Nicolae şi Florin, Ştefan Gubăndreanu, Neagoie Ion şi Marcel, Mitrache Marin Vitu, Mitrache Constantin Cupon, Tudorache Băluţă, Ştefan Tudor, Roşu Cristian şi Costică, Florea Dinel, Matei Nicolae, Râpeanu Maria, Tita Tudor, Preda Elena, Păun Constantina şi Angelica, Matei Marcel, Ilie Dumitru, Matei Floarea, Cărămidă Marin şi Atena, Matei Victoria, Niţu Marin, Militaru Alexandru, Militaru Ion, Mălăel Mihai, Mirea Florin, Florea Costea, Ioncea Ion, Guţă Ion, Anghel Nicolae, Nicola Ionela, Enache Dumitru, Sandu Mioara, Niţu Floarea, Răduţ Petrişor, Florea Marin, Grigore Florea şi Costel, Voicu Marian, Lupu Ştefan, Militaru Gheorghe, Militaru Adi, Militaru Vergică, Nică Ilie şi Cătălin, Băluţă Gheorghe, Păun Ilie, Mitre Marian, Stănilă Tomiţa, Ispas Elena, Nicolae Grigore Lăcriţa, Iancu Ilie, Tita Ionică, Răduţ Marin, Amza Marian, Amza Dumitru, Ţundrea Zaharia, Iancu Gheorghe, Giurea Marin, Epure Mihai, Iureş Ion, Stoica Elena, Livezeanu Marin, Giurea Constantin Bâdu, Ispas Marinel, Zidaru Gheorghe, Răduţ Mihai Marcu, Fira Ştefan Ariciu, Nică Gheorghe, Păduraru Titel, Mitră Laurenţiu, Iordache Ionela, Ghiţă Ştefan, Vasile Radu, Stancu Iulian, Lică Ion, Mărgineanu Marin, Mărgineanu Constantin, Niţu Marin, Zamfir Gheorghe, Răduţ Mihai Mişu, Giurea Aurică, Păduraru Alexandru, Dumitraşcu Neronie, Tudorache Floarea şi Tatian, Stancu Radu, Militaru Marcel, Mitre Gheorghe, Oagănă Ion şi Costel, Ispas Stan, Văduva Ion, Livezeanu Tionica, Răduţ Băluţă, Fira Ion, Stamate Nelu şi Gogoriţa, Stamate Petre, Giurea Băluţă, Florea Constantin, Stancu Iulian, Florea Niţă, Florea Ion, Doicu Florin şi Ioana, Borugă Costinel, Tudose Valentin, Mreana Marin şi
Lavinia, Dină Grigore, Cotea Băluţă, Mreana Gheorghe şi Dumitru, Bugă Tudor, Chirca Vatica, Niţu Ion şi Constantin, Buzatu Aristică, Gorgăneanu Virgil, Mandache Marin, Borcan Dorin, Livezeanu Mariana, Doicu Ion, Borugă Trică, Livezeanu Constantin şi Maria, Buşu Florica, Căruţ Petre, Cucu Valentina, Nicola Ilie, Nicola Viorel, Niţu Aurică, Matei Costel şi Simona, Iureş Alexandru Jiţî.
După ceea ce s-a întâmplat, după retragerea apelor, am trecut la evaluări, atât pentru casele distruse, cât şi pentru casele şi anexele gospodăreşti afectate. Mergeam la oameni în case… Aceeaşi atmosferă. Ne arătau cu ce-au mai rămas, ne spuneau ce le-au luat apele. Nu pot să uit lacrimile şi frica lor, teama că vor veni iar puhoaiele. „Unde vom sta? Că se apropie iarna”, mă întrebau. Încercam să-i încurajez, dar parcă n-aveau încredere… „De unde vom face rost de materialele de construcţii, de mâna de lucru, cu ce vom plăti, de unde mâncare?”.
Experţii de la Inspectoratul de Stat în Construcţii au trecut la evaluări şi la constatări. Numai cinci case distruse… Nu se mai putea circula cu nici un mijloc de transport, în special în Lăcriţa Mare. Drumul era impracticabil. Parcă era după un uragan! În drumul principal se formaseră cratere de cel puţin 2 m. Mă tot gândeam cum să astup acele gropi imense şi iată că apare un gram de speranţă…
Stăteam în biroul meu şi mintea-mi plecase aiurea. Mă-ntrebam cum şi ce să fac pentru acei locuitori ai satelor Lăcriţa Mare, Golfin şi Robăneştii de Sus, când bate cineva la uşă. În primul moment aproape că refuz să aud. Dar insistă. Cu un glas domol, răguşit, îi permit să intre. Era un domn simpatic, îmi părea cunoscut… Ştefan Cherciu, îl cunoscusem întâmplător, era interesat să cumpere o mică suprafaţă de teren arabil… Îl poftesc să ia loc, îi ofer o cafea. Mă tot întreba ce-am de sunt supărat. „Păi cum să nu fiu, domnule, supărat” – îi răspund pe un ton cam în forţă – „când văd că în satul meu nu se poate circula din cauza craterelor lăsate-n drum de inundaţii?” Om cu suflet mare şi frică de Dumnezeu, Ştefan Cherciu se ridică peste biroul meu, loveşte ceaşca de cafea, răsturnând-o pe pardoseală, şi-mi spune: „Lasă, domn primar, că vă ajut eu cu ceva piatră. Vom face drumurile aşa cum au fost!”
Inima începuse să-mi bată mai des. Nu mi-am arătat în faţa lui lacrimile de bucurie, m-am întors către perete şi le-am şters. Nu-mi venea să cred. Omul a ieşit din birou. Îmi imaginam deja piatra peste vâltoarea prin care trecuseră aceste drumuri.
În ziua următoare, de dimineaţă, pe la ora 8.00, sună telefonul. Domnul Ştefan Cherciu mă anunţă că au plecat maşini cu piatră către Primăria Robăneşti. Patru zile la rând au venit şi-au descărcat. Însoţeam maşinile şi vedeam cum drumul se reface cât de cât şi cum circulaţia revine la normal. Am primit de la domnul Cherciu 400 mc de piatră, reparând în întregime drumurile.
După ultimele ploi, datorită grijii conducerii Prefecturii şi Consiliului Judeţean Dolj, s-a hotărât ca în comuna Robăneşti să fie trimise ajutoare. A fost aprobată pietruirea DC 90 Lăcriţa Mică – Bojoiu şi Monument – Gară DC 1A. Au urmat repararea Şcolii din Lăcriţa Mare, construcţia unui pod la Lăcriţa Mare, introducerea a şase tuburi pe raza comunei, viaţa fiind readusă aproape la normal.
|
|
|
|
|
|
Şi-au început să sosească ajutoarele. Împreună cu toţi salariaţii Primăriei, am căutat pe cât posibil să împărţim ajutoarele primite la cetăţenii care au fost cel mai rău afectaţi. Iată, mai jos, numai câţiva oameni de suflet care au întins o mână de ajutor sinistraţilor din Robăneşti:
- 3 august 2005: Primăria Ghindeni, reprezentată de viceprimarul Marian Pârvu şi de consilierul local Domnica Popa – 8 tone de cereale;
- 5 august 2005: Primăria Carpen, sat Cleanov, prin primarul Marian Cojocaru – 450 saci cu grâu, 37 saci cu făină ş.a.;
- 7 august 2005: primarul comunei Rast, Iulian Silişteanu – 250 saci cu grâu, pe care i-a împărţit în comună;
- 13 august 2005: comuna Amărăştii de Sus, reprezentată de viceprimarul Ştefan Nicolae – 200 saci cu grâu ş.a.;
- 13 august 2005: primarul comunei Amărăştii de Jos, Ion Dinu – 200 saci cu grâu;
- Primăria Leu, reprezentată de primarul Andrei Onea – 80 de saci cu grâu;
- Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dolj, prin lt. col. Nicolae Bogdan – grâu, haine, maşină de spălat, mese, scaune şi multe altele;
- Grupul Şcolar Agricol Dăbuleni – porumb, grâu ş.a.;
- Mihalache Niţă, veteran de război – aragaz, butelie, televizor, aparat radio, două dormeze, mese, scaune, 40 de pâini;
- Voican Marian, Voican Ana şi cei patru fii au donat apă minerală şi Cora Cao;
- Gheorghe Stelian, soţia Mimi şi unica lor fiică, Gabi, studentă, ne-au ajutat cu aparat foto, cameră de luat vederi şi fotografii în acele zile de suferinţă.
Lista cu salariaţii Primăriei comunei Robăneşti,
în anul 2005:
- Militaru T. Mihai, primar
- Niţu Romică, viceprimar
- Nicolae Valentina, secretar
- Marin Elena, contabil
- Nicolae Ana Ştefania, inspector
- Ştefan Amelia, referent
- Mihai Nicolae, casier
- Albu Daniela, referent
- Preda Maria, referent
- Truţă Mariana, referent
- NicA Gheorghiţa, casier
- Pârcălabu Lucica, inginer agronom
- Opran Marin, jurist
- Răduţ Georgeta, referent
- Dumitru Marcel, electrician
- Ispas Niculina, inspector
- Florea Anica, guard
- Dumitru Ileana, guard
|
|
|
|
|
|
Salariaţii Primăriei comunei Robăneşti,
în anul 2005
De asemenea, au participat la acele evenimente toţi
consilierii locali ai comunei Robăneşti. În anul 2005, aceştia au fost:
1. BUTURUGĂ ELENA
2. MIHAI GABRIELA MIHAELA
3. OAGĂNĂ FLORICA
4. MILITARU CONSTANTIN BĂLUŢĂ
5. MITRACHE FLORIAN
6. BODIC BENONIE
7. MUŞAT PETRE
8. TUDORACHE RADU
9. CĂTĂLIN NICA
10. NIŢU MARIN
11. MILITARU CONSTANTIN ADI
12. MITRE GHEORGHE
13. NICA PETRE
14. CIOBĂNICĂ CONSTANTIN
15. ROŞU CONSTANTIN
Totodată, în permanenţă alături de localnici au fost:
- lucrătorii Postului de Poliţie Robăneşti: ANDREESCU DURICĂ, LITRĂ ION şi GRĂMĂTICU DUMITRU;
- preoţii GUŢĂ ION, CIOCÎRLAN IONEL, TRICĂ AURICĂ, IONCEA ION, RUSAN CONSTANTIN, BENGHEA ION;
- medicii de familie POPESCU ELISE, DUMITRU LILIANA, MIRICĂ LIGIA;
- asistenţi ai medicilor de familie: MIHAI ALEXANDRINA, ŞTEFAN PĂPUŞA;
- medicul veterinar MONEA LUCICA;
- tehnicianul veterrinar PREDA MIRELA.
Toate fântânile comunale şi din curţile oamenilor au fost curăţate cu motopompe de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Oltenia, respectiv de la Pompieri, în frunte cu Răducanu Liviu. Animalele moarte au fost incinerate, cetăţenii şi-au refăcut şanţurile, şi-au reparat anexele gospodăreşti şi gardurile. Directorul coordonator Muşat Petre, împreună cu toţi elevii şi preşcolarii au făcut curăţenie în şcolile afectate, în cel mai rău stadiu prezentându-se cea din Lăcriţa Mare.
Pentru cele cinci case distruse, din partea Guvernului au început să sosească materiale de construcţii. Acestea fie au fost aduse în localitate, fie au fost depozitate la S.C. „Eletroputere” Craiova sau la Primăria comunei Mischii. Nu aveam mijloace de transport, nu aveam bani şi totuşi materialele trebuiau aduse la cetăţeni. Timpul era foarte scurt până la venirea iernii. M-am împrumutat, am pus bani din buzunarul propriu şi am început să ridicăm materialele. Mai întâi de la Mischii, acolo unde se află un primar care a trecut şi el prin aceeaşi situaţie, Ion Duţă, şi un viceprimar care m-a ajutat foarte mult, Gheorghe Popa. Am ridicat de la Mischii ciment, scândură şi fier-beton.
Am trecut apoi la materialele de construcţie depozitate la S.C. „Electroputere” Craiova. Cu ajutorul domnului Nicoară, un om deosebit, care a înţeles situaţia (şi căruia, cu părere de rău, i-am mai creat şi supărări din cauză că nu dispuneam de transport), am luat scândură, cărămidă, fier-beton, tablă, tocărie, grinzi, căpriori.
După ce am strâns materialele de construcţii, am contactat trei firme şi am demarat procedura de licitaţie pentru a putea reconstrui cele cinci case distruse. Licitaţia a fost câştigată de firma „Amirante”, reprezentată de patronul Mircea Pupăză. Şi-am început lucrările la cele mai năpăstuite cinci din cele 1.350 de gospodării la care s-au simţit urmările inundaţiilor. La Vasile Constantin, Luvas George, Tucana Floarea şi Răduţ Mihai casele au fost construite în aceeaşi curte, dar cu o fundaţie de peste 2 m. Familia Constantinei Ştefănică a refuzat să-şi ridice casa pe acelaşi loc blestemat, aşa că am fost nevoiţi să o strămutăm la margine de sat şi am început construcţia.
Mergeam prin comună şi mă uitam în jur. Privirea oamenilor parcă era schimbată, neîncrezătoare, ochii mai miloşi. Erau mai obosiţi, nu mai aveau acelaşi chef de viaţă. Se grăbeau să-şi cureţe curţile, să-şi repare gardurile rupte. Gândul le era tot la dezastrul care se abătuse asupra lor… Îşi vor aminti de el multă vreme. Pentru că a fost una dintre cele mai grele situaţii prin care au trecut cetăţenii comunei Robăneşti.
Cu speranţa că nu va mai fi vreodată ce-a fost în vara anului 2005,
Mihai Militaru
MÂNDRIA DE A FI ROBĂNEŞTEAN
Sunt mândru pe acest pământ, care este muncit şi locuit de cei din comuna Robăneşti, din mai multe motive.
Situată
la 18 km de Craiova, comuna Robăneşti este asfaltată, are
trei mori, patru şcoli, un dispensar comunal, farmacie, cabinet
stomatologic, o cooperativă de consum, două puncte medicale,
bibliotecă, şase biserici.
Între foştii moşieri ai comunei se numără şi Iancu Demetrian Elena (n. 1838 – m. 1911), care deţinea 1100 ha teren. Familia ei îşi avea originile în Grecia, purtând numele Demetriadis. A fost înmormântată în Lăcriţa Mare, moştenitor rămânând fiul, Demetriade Constantin (n. 1874 – m. 1951). A fost extrădat din comună la 1 martie 1949. A fost căsătorit cu Elena (n. 1902 – m. 1986) şi au avut o fiică, Demetriade Dinela (n. 1933).
|
|
|
|
|
|
A fost doptată de
fratele Elenei, iar în prezent aceasta trăieşte la Lăcriţa
Mare. A moştenit un conac, care are şapte camere, dar la care
nu mai există, din păcate, anexele
gospodăreşti. Totodată, a moştenit terenuri,
animale, ba chiar un vapor pentru treierat grâu,
însă toate acestea I-au fost confiscate la începutul anilor `50. Dinela
Demetriade a fost extrădată din sat, unde a
revenit după 1989. A recâştigat conacul, în care
până atunci funcţionase CAP-ul comunei.
Conacul Demetriade
|
|
|
|
|
|
Un alt boier al locului a fost Mişu Pop,
din Lăcriţa Mică. Avea acolo peste 200 ha
teren, conac şi moară. A murit într-un
tragic accident de tren, în 1912, la Pieleşti, unde nu a dat atenţie
barierei. Boier fiind, a făcut în aşa fel încât calea ferată
să nu-I traverseze moşiile, drept pentru
care aceasta a fost deviată şi nu a mai traversat Lăcriţa
pentru a ieşi drept la Balş.
Conacul Rădulescu
Moşieri în comunei Golfin au fost Crăsnaru – avea peste 200 ha pământ, conac etc. şi Chifu – cu conac, porcărie, moară ş.a. Fata boierului Crăsnaru, căsătorită cu dr. Nicolin, era pe vremuri proprietara actualei Policlinici pentru copii de pe Calea Bucureşti, din Craiova, care i-a fost confiscată în 1949.
Au mai avut moşii în această zonă Poşulescu Molnar Hugo, Stroe Radu şi Ganea.
Oameni de seamă în Lăcriţa Mare au mai fost Rădulescu Ilie şi Elena, învăţători între anii 1930 şi 1960.
De
asemenea, dintre dascălii din Golfin îi putem aminti pe Iliescu
Ştefan şi Maria, Iliescu Ştefan Alexandru şi Alexandrina,
Gavrilă Ion şi Stanca, Gavrilă Marcel şi Marioara, Combei
Dumitru şi Ileana. În Robăneşti: Băluţă Ion, Ştefan Eugen şi
Merită
amintit aici şi numele preotului Buzu Anania, care a renovat biserica din
Lăcriţa Mare după ce aceasta a luat foc
în 1984. Lăcaşul de cult a fost refăcut la 2
noiembrie 1955, pe vremea Mitropolitului Firmilian.
Biserica “Adormirea Maicii Domnului” sat Lacrita Mare
NICOLAE GRIGORIE-LĂCRIŢA, fiu al satului
Născut la 20 aprilie 1948, în localitatea
Lăcriţa, judeţul Dolj.
Este absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Economice din Craiova, curs de zi, secţia Finanţe, promoţia 1975.
După terminarea facultăţii, a lucrat în unităţi de producţie, în compartimentele: financiar - contabilitate; calculaţia costurilor, preţurilor şi tarifelor; organizarea şi normarea muncii; retribuirea muncii.
În martie 1990, a participant la constituirea „Asociaţiei Meseriaşilor şi Comercianţilor Particulari din România, Filiala judeţului Dolj”. Tot în martie 1990 a participat la constituirea Filialei Dolj a Asociaţiei Generale a Economiştilor din România (A.G.E.R.), , fiind ales în Biroul Executiv şi delegat pentru Congresul de Constituire a A.G.E.R. din România. A participant la Primul Congres de Constituire a A.G.E.R. din România, ţinut la Bucureşti în zilele de 3 şi 4 martie 1990, primind calitatea de „Membru fondator al A.G.E.R.”.
În anul 1978 susţine şi promovează examenul de înscriere la doctorat. În urma activităţii desfăşurate i se acordă, în aprilie 1982, titlul de "doctor în economie".
În anul 1990 a participat la reluarea activităţii Camerei de Comerţ şi Industrie „Oltenia”, fiind membru fondator, membru al Colegiului de Conducere în iulie 1990 – octombrie 1990. Cu ocazia aniversării a 135 de ani de la înfiinţare şi la 10 ani de la reluarea activităţii Camerei de Comerţ şi Industrie „Oltenia”, i s-a acordat „Diploma Jubiliară”, „Brevet” şi „Medalie”.
Începând cu anul 1991 lucrează la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj, în activităţile de control fiscal şi metodologie.
Este conferenţiar universitar doctor în cadrul Universităţii “Spiru Haret” Bucureşti, Facultatea de Contabilitate şi Finanţe Craiova, predând disciplinele "Finanţe publice" şi "Fiscalitate".
Este evaluator în specialitatea evaluare economică şi financiară a întreprinderilor şi expert contabil, membru al Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România.
Grupul
de presă şi editură „Tribuna economică” Bucureşti,
care editează 11 dintre cele mai apreciate reviste din ţară din
domeniul economic, i-a acordat, în anul 1999 „LAURII
Tribunei economice” (echivalent al Premiului I pe
Lucrările domnului dr. N. Grigorie-Lăcriţa pot fi studiate şi pe Internet, accesând website-ul www.fiscalitategrigorie.oltenia.ro.
Profund legat de localitatea în care s-a născut, în care a copilărit şi în care se află mormintele părinţilor şi ale rudelor, N. Grigorie şi-a luat, în semn de omagiu adus acestei localităţi şi numele de Lăcriţa.
Prin cele 45 de cărţi şi în jur de 1500 de articole publicate de N. Grigorie la cele mai mari edituri şi reviste din ţară, alături de alte sute de articole în diverse ziare, numele de Lăcriţa a devenit cunoscut în toată ţara.
În condiţiile în care biserica din localitate a rămas, de mai mult timp, fără clopot (care a fost spart) şi fără toacă, N. Grigorie Lăcriţa a intervenit, reuşind să rezolve aceste probleme.
Inundaţiile catastrofale din vara anului 2005 au afectat serios şi localitatea Lăcriţa. Într-o asemena situaţie grea, N. Grigorie a intervenit, oferind un sprijin real conducerii primăriei în obţinerea fondurilor necesare şi realizarea lucrărilor de pietruire a drumului comunal şi a podului de la intersecţia canalului colector cu drumul dintre şcoală şi biserică.
Peocupările prezente şi viitoare, alături de conducerea localităţii sunt pentru întocmirea proiectelor şi obţinerea de fonduri din banii alocaţi de Uniunea Europeană, în vederea efectuării lucrărilor la canalul colector prin care să se prevină inundarea a zeci de case şi gospodării, a asfaltării drumului comunal şi a dezvoltării unor ferme moderne, agricole şi zootehnice, de către cei mai buni gospodari. În calitate de cadru didactic universitar, N. Grigorie Lăcriţa a intervenit şi intervine permanent, acordând un real sprijin celor care doresc să urmeze o facultate, în special în domeniul ştiinelor economice.
Poeziile
|
|
|
|
|
|
Suferinţei
Să plece ploaia!
Să pleci tu, ploaie, cât mai departe!
Tu, ce ne-ai fost mai mult decât o moarte,
Ce ne-ai făcut atâta rău…
Să pleci către o ţară mai străină,
Acolo unde te doreşte o lume mult mai bună.
Să pleci dintr-un neastâmpărat dor
Şi să mai vii când te ador,
Poate mai blândă şi mai împăciuitor.
Să pleci către un necunoscut,
Acolo unde n-ai mai fost demult.
Mi-ai copleşit şi-ndurerat comuna,
Fiară cruntă şi turbată,
Pleacă odată, pleacă odată!
|
|
|
|
|
|
Drum comunal complet inundat, inclusiv curţile localnicilor
în partea de nord a şoselei, cum ar fi casa şi curtea socrilor mei Grigore Nicolae etc.
Consătenilor mei
Apa ce ne-a afectat
Ne-a dat mult dureri de cap.
Mult am suferit cu toţi
Stând în apă zile, nopţi.
Apă-n case aţi avut,
Cu ce greu v-aţi revenit!
Robăneşti, Bojoiu, Golfin şi Lăcriţa Mare,
Eraţi în mare disperare,
Că aşa a vrut Dumnezeu,
Să ne vadă mult mai rău!
Să n-aveţi parte de furtună,
S-aveţi numai voie bună!
Copii, bătrâni, nepoţi să vă trăiască,
Bucurii să se-nmulţească!
Mulţi bani să câştigaţi
Şi cu drag să-i consumaţi!
S-aveţi parte de copii,
Să v-aducă bucurii!
Ei sunt viitorul nostru,
Cu ei ne menţinem rostul.
Iar la anul care vine
S-auzim numai de bine!
Fuga
Pe gura-ncleştată un cuvânt nu pot spune,
Căci gândurile mi se duc la rugăciune.
M-a înspăimântat furtuna în alte zile,
Vuiau în zare puhoaiele de apă,
Femei fugind cu pruncii lor în braţe
Şi animalele luate de ape.
Citeam pe faţa oamenilor destinul,
Voiau să trăiască aievea acele zile grele.
Că nimic pe lumea asta nu se poate…
Că te-ai zbuciumat zadarnic şi te-ai săturat de toate…
|
|
|
|
|
|
De la fereastră
Sar apele din matca aburită,
Vuiesc şuvoaiele de apă încălzită,
Privesc de la fereastră gânditor
Cum soarele se lasă-n asfinţit.
Buza-mi tremură de-o şoaptă,
Ochii mi se-aprind de dor,
Povestea azi e şi mai tristă,
Când totul s-a sfârşit pe nesimţite.
Nici urmă din ce-a fost nu mai există.
|
|
|
|
|
|
Of, Doamne!
Of, Doamne, ce-ai avut cu noi,
De ne-ai trimis atâtea ploi?
Că multă lume a suferit
Pe-acest frumos, înalt pământ!
Mai am un singur dor
Mai am un singur dor,
Să nu văd ce-am văzut,
Căci apele ce-au fost,
Au fost doar un destin.
Mai am un singur dor,
Să văd stele lucind
Şi mult mai luminoase
La noi, venind în case.
Mai am un singur dor,
Vântul să sufle agale,
Copiii la fereastră să sară
De bucurie şi de schimbare.
Mai am un singur dor,
Să văd oameni mai fericiţi
Nu ca-n anul 2005.
Podul metalic este sub apă!
Spre culmi
Spre culmi ce am visat şi am dorit
E dragostea mea de natură
Dar vârful munţilor albaştri
Îl cânt c-o inimă atrăgătoare.
Şi brazii înalţi călătoresc în noapte
Se aude murmurul de animale
Mi-aud tic-tacul inimii, cum bate
De teamă, de frică şi de toate.
La baza munţilor pâraie
Ce se strecoară printre pietre
O apă limpede, cristalină şi senină
Spre ţărmul rătăcind izvorul.
Mi-e drag să cânt raza luminii
Ce străluceşte ţara mea
De la Lăcriţa-n Robăneşti
Pân’ la Bojoiu în Drăgoteşti.
Inundarea terenurilor în partea dreaptă a râului Teslui,
în sensul de curgere, inclusiv a şoselei asfaltate
|
|
|
|
|
|
Of, ţărişoara mea!
Aşa cum norii de pe cer
Au venit asupra noastră
Cum astăzi vrei să îi iubeşti
Poţi mâine să-i urăşti!
O să uitaţi precum vă spun
Şi liberi eu aş vrea să fiţi
Prin ploi cu toţii aţi trecut
Şi tot cu pâine vă hrăniţi.
O, tu, ţărişoara mea, ce mă vrăjeşte frumuseţea!
E viaţa noastră făurită
Cu oameni ce i-am cunoscut
Pe-acest frumos şi drag pământ!
|
|
|
|
|
|
Râul Teslui.
Imagine de pe pod în direcţia Bojoiu - la limita maximă a digului
Am un băiat
O lege a lumii, tot o spune
Să faci ceva frumos în lume.
Tu singur un pom să îl sădeşti
Şi cel puţin un copil să creşti!
Foarte mulţi pomi eu am sădit,
Copil cu drag eu am crescut.
E ca un nuc cu coama lui rotată,
Ce mândru numele mi-l poartă.
Şi va veni vremea timpurie,
Mihai Militaru în poezie
N-a fost un prea nume anonim,
Ci a fost un simplu pseudonim!
Mama
Figura ta duioasă, cuminte şi senină,
Ce te-am privit în aste zile,
Ce mult ai suferit tu pentru mine,
Pentru copiii mei micuţi şi drăgălaşi!
Visurile s-au dus şi tot ce-mi rămâne
E sila de ziua de azi şi teama zilei de mâine.
Frate, frate
Frate, de simţi o durere
Şi ai un necaz de spus
Spune-i fratelui tău,
Că el nu-ţi vrea nici un rău.
Dacă ţi-a vorbit vecinul
Un cuvânt poate de rău,
Adu-ţi aminte de mine
Şi la bine şi la rău.
Dacă ţi-a furat averea
Şi tu plângi neîncetat,
Te rog nu te răzbuna,
Că tu eşti nevinovat.
Omule, măi omule!
Te rog, cercetează-ţi faptele
Şi vezi-ţi păcatele,
Uită-te la viaţa ta,
Ori e bună, ori e rea.
Apă în case aţi avut,
Clipe grele aţi trăit.
Lasă ura să se ducă
În pământ, în iarba crudă!
Deci, ascultă frăţioare:
Taci şi ai multă răbdare,
Cu toţi semenii tăi,
Şi cei buni şi cei mai răi!
|
|
|
|
|
|
Debitul râului Teslui - mai mare decât cel al Jiului!
Vedere de pe pod, în direcţia Bojoiu
În amurg
Stau lângă drum, fără de gard,
Şi lumina-mi joacă în obraz,
Sunt limpede şi liber cum e vântul
Şi amurgul îngenunche gândul.
Am crezut că plouă soare,
C-a dat iarba de răcoare.
Vai de bruma argintie,
Ce a fost să nu mai fie!
Buimac voi fi şi tot să cânt
Şi fetele ce-au prins să crească,
Datoare să mă însoţească
Spre scumpa ţară românească.
N-am somn
Eu să adorm, suspinul mă răceşte
Şi gândurile se încurcă între ele,
Suspin în lacrimi aducându-mi
Şi cerul şi marea şi pământul fără punte.
Iar dulcea mea durere ascunde fruntea albă.
Turmele se aud mugind
Şi flăcăii vin din luncă
Arde soarele de mai.
Luna pe cer e-ntunecată,
Ochii privesc în depărtare,
Scârţâie în vânt cumpăna de la fântână.
Eu n-am somn şi amintirile se adună.
Drag mi-e să cânt!
Drag mi-e să cânt ţara mea iubită,
Din Carpaţi la Marea Neagră,
Cu oameni ce există,
Falnici, făloşi, cu multă minte.
Mi-e drag să cânt străbuna noastră glie,
Cu munţii înalţi şi vânjoşi,
Ce are lacuri şi mult şes,
Cu păduri ce nu vorbesc.
Când muguri cresc semeţi,
Iar plopii se-nclină la vale,
Stau singur şi privesc
Natura înflorind agale.
Dorinţa frumuseţii înălbite
Şi grâul de aur, cu bolta albăstrită.
Copiii se scaldă agale
Pe bolta cerului mereu aproape.
|
|
|
|
|
|
La volan
Merg înainte cu privirea mea vie.
Depănând amintiri, ce-a fost să nu mai fie!
Asfaltul scârţâie sub roţi,
Ciocârliile cântă semeţ.
Iarba fâşâie în depărtare
Albastrul se întinde-n zare.
Cărările şerpuite se ascund,
Iar holdele zâmbesc amare în amurg.
Şi totuşi durerea scapă-n câmpie.
Pe orice plaiuri olteneşti te duci
Te-ntâmpină, mereu, aceleaşi trei cuvinte:
Încredere, Speranţă şi Virtute!
CUPRINS
Autobiografie ………………………………………………… 1
Comuna Robăneşti. Scurtă prezentare……………………. 4
„Dezastrul de la Robăneşti”…………………………………24
Mândria de a fi robăneştean………………………………. 53
Poeziile suferinţei…………………………………………… 60
Imaginile realităţii ……………………………………………84